Dicarbocalm Antiacid – Prospect si indicatii terapeutice

Dicarbocalm este probabil cel mai cunoscut medicament folosit in hiperaciditate, cu atat mai mult in management-ul manifestarilordureroase din bolile de pe traiectul tubului digestiv care evolueaza cu simptome cu hiperaciditate. Acest medicament face parte din grupa farmacoterapeutica de medicamente care contin aluminiu, calciu si magneziu.

Fiecare comprimat masticabil de Dicarbocalm Antiacid contine:
1) carbonat de calciu 489 mg
2) carbonat de magneziu 11 mg
3) trisilicat de magneziu 6 mg
4) excipienti, printre care si 717 mg zahar (lucru de care vor tine seama persoanele care sufera de diabet).



Cum functioneaza acest medicament? Dupa cum stiti, organismul nostru secreta in mod fiziologic acid clorhidric, iar in hiperaciditate, cantitatea de acid clorhidric este mai mare, motiv pentru care da simptome de arsura si nu numai. Carbonatul de calciu este o sare a acidului carbonic, despre care stim ca este un acid slab, care disociaza in dioxid de carbon si apa, produse care pot fi excretate cu usurinta. Carbonatul de calciu neutralizeaza o parte din acidul clorhidric prin faptul ca un acid mai tare scoate din sarurile lui un acid mai slab, formand o sare lucru care se si intampla: se va forma o sare de calciu care va fi excretata si, de asemenea, acidul carbonic va fi dezlocuit de acidul mai tare din forma sa de sare calcica, urmand ca acesta sa disocieze in dioxid de carbon si apa. Prin urmare, aciditatea corpului va scadea semnificativ iar simptomele resimtite vor scadea in intensitate.

Cum se administreaza Dicarbocalm?

Se vor administra 3-4 comprimate pe zi, de regula dupa mese sau atunci cand apar durerile a caror cauza este hiperaciditatea, de regula la minim 2 ore dupa ce ati administrat alte produse medicamentoase orale. Prospectul mentioneaza faptul ca aceste comprimate se sfarma sau se lasa sa se topeasca in gura
Acest medicament se poate administra si pe parcursul sarcinii si nu influenteaza capacitatea de conducere a autovehiculelor sau de manevrare a utilajelor grele.

Interactiuni cu alte medicamente

Motivul pentru care se recomanda administrarea de Dicarbocalm la cel putin 2 ore dupa ce ati administrat alte comprimate medicamentoase orale e faptul ca s-a constatat o scadere a absorbtie a medicamentelor care erau administrate concomitent.
De asemenea, prospectul mentioneaza evitarea asocierii administrarii cu chindina (un medicament antiaritmic), intrucat creste concentratia plasmatica a acestei substante active si scade excretia renala.
dicarbocalm antiacid

Precautii si contraindicatii

Dicarbocalm nu se va folosi in urmatoarele afectiuni:
1) insuficienta renala severa
2) hipercalcemie
3) litiaza calcica

Acest medicament nu trebuie administrat pe o durata indelungata, intrucat poate duce la hipercalcemie, nefrocalcitoza si diaree.

ATENTIE! Acest articol nu substitue consultarea prospectului acestui medicament. De asemenea, consultati un medic sau un farmacist inainte de a consuma Dicarbocalm Antiacid.

Distribuie acest articol!

Articole recente

Lasa un comentariu

© 2020 Medicina 101 – Boli, Simptome si Tratamente. Toate drepturile rezervate. Articolele de pe acest site au caracter informativ. Nu incercati sa va autodiagnosticati sau sa va tratati pe baza informatiilor citite, intrucat multe boli au simptome comune, dar tratamente diferite. Pentru orice problema medicala adresati-va doar cadrelor medicale specializate.. Statistici T5