Toracocenteza, procedura numita si punctie pleurala


Toracocenteza, procedura numita si punctie pleurala, este o procedura medicala in care se vizeaza drenarea unei cantitati de aer sau de lichid adunate in cavitatea pleurala (formata uneori de catre cele 2 straturi – viscerale si parietale – ale pleurei. Pentru efectuarea unei toracocenteze se va folosi un ac sau un cateter, procedura aceasta fiind efectuata in scopul ameliorarii simptomelor resimtite de catre bolnavi, precum si pentru recoltarea de analize, care se determine exact felul lichidului si continutul acestuia. Mai mult, prin toracocenteza nu se extrage doar lichid seros, ci poate fi folosita si pentru introducerea direct la locul de actiune a unor antibiotice sau chiar citostatice.

Trebuie mentionat ca orice acumulare de lichid in cavitatea pleurala se numeste revarsat pleural. Aceste acumulari pot fi de mai multe feluri:

  • inchistate (de regula, ele sunt delimitate de pozitia anatomica a plamanului, a muschiului visceral diafragm, de lobii pulmonari, precum si/sau de mediastin. In cazul acestora, este esentiala stabilirea exacta a locului in care s-a format revarsatul pleural, intrucat o punctie intr-un alt loc poate avea consecinte nefaste;
  • libere. In acest caz, cantitatea de lichid isi modifica pozitia in functie de eventualele miscari ale bolnavilor, actionand asadar conform principiului gravitational. In acest caz, toracocenteza se va face intr-o pozitie decliva, nu inainte ca un set de radiografii sa fi confirmat faptul ca lichidul se afla in miscare si nu e inchistat.

Unde se face punctia?

Punctia pleurala se face, conform manualelor, in spatiul intercostal 8.
toracocenteza
Medicii iau in considerare si faptul ca, datorita miscarilor de inspir si expir, muschiul diafragmatic urca si coboara, de regula pana la nivelul coastei cu numarul 6, ba chiar poate sa-si mentina pozitia la pacientii cu unele conditii patologice. Cele mai frecvente greseli in efectuarea acestei proceduri au la baza o punctie efectuata prea jos. Totusi, exista si riscul de atingere a splinei (caz in care, cel putin uneori, apare riscul efectuarii unei splenectomii in regim de urgenta), precum si a ficatului. Ultimele 2 cazuri sunt banuite intotdeauna cand in seringa nu se extrage nimic sau se extrage sange.

 Materiale necesare toracocentezei

In practica spitaliceasca se gasesc truse speciale, care contin comprese sterile, solutii dezinfectante, manusi sterile, agenti anestezici (cel mai frecvent fiind Xilina de 1%), seringi de 10-20 de ml, ace de 22-25 G, caterere, borcane, eprubete etc.

Cum decurge procedura?

Toracocenteza  incepe prin asezarea pacientului in decubit dorsal, adica intins pe spate, in functie si de locul ales al punctiei. De exemplu, se poate intampla ca pacientii sa aiba nevoie de punctie axilara, caz in care vor fi pozitionati tot in cubitus dorsal, cu mainile sub sau deasupra capului.

Dupa dezinfectarea zonei alese pentru punctia pleurala, se va injecta anestezicul local subcutanat, dupa care se va introduse un ac lung, de 22 G (cel mai adesea, exceptie facandu-se uneori in cazul copiilor). Medicii stiu cand au ajuns in spatiul pleural intrucat rezistenta intalnita la impingerea acului scade brusc. Urmeaza apoi o prima aspiratie a lichidului, pentru a se vedea daca nu cumva a fost atins un vas de sange. In cazul in care se intalneste sange, se extrage acul si se incearca punctia intr-un alt loc. Dupa ce se se gaseste lichidul, se inlocuieste acul cu un cateter si se vor extrage circa 50 de ml, care vor fi recoltati pentru analize si care vor fi fi trimisi de indata la laborator. Dupa aspiratia celor 50 de ml de lichid, acul de punctie va fi conectat la un vas de sticla cu ajutorul unui tub de politen si se va face aspiratia resutului de lichid.


La sfarsit, se scoate cateterul si locul toracocentezei este pansat steril, dupa care se trimite pacientul la o radiografie toracica pentru a vedea din timp daca nu cumva apare un pneumotorax (daca nu cumva se acumuleaza aer intre plamani si peretele toracic).

De regula, toracocenteza este considerata a fi o procedura sigura, dar cu cateva riscuri, anume aparitia socului pleural, implicit a sincopei respiratorii, respectiv aparitia pneumotoraxului, cauzat cel mai adesea de patrunderea aerului in cavitate mare. De asemenea, ca in cazul oricarei interventii, locul punctiei se poate infecta cu stafilococi aurii sau alti agenti microbieni, despre care se stie ca se gasesc din plin in unele unitati spitalicesti.

Bibliografie:
1. paginile 215-220 din manualul de Chirurgie Generala, de Radu Serban Palade

Distribuie acest articol!

Articole recente

Lasa un comentariu

© 2017 Medicina 101 – Boli, Simptome si Tratamente. Toate drepturile rezervate. Articolele de pe acest site au caracter informativ. Nu incercati sa va autodiagnosticati sau sa va tratati pe baza informatiilor citite, intrucat multe boli au simptome comune, dar tratamente diferite. Pentru orice problema medicala adresati-va doar cadrelor medicale specializate.. Statistici T5