Sindrom Sjogren – simptome si tratament

Sindromul Sjogren este definit ca fiind o boala cronica in care glandele salivare, cat si cele lacrimale, sunt distruse pe fondul unei inflamatii de sorginte necunoscuta. De regula, sindromul Sjogren este asociat cu alte boli de sorginte autoimuna, caz in care vorbim de un sindrom primar, dar exista si cazuri in care boala nu este insotita de nicio alta conditie patologica, caz in care vorbim de o forma primara a acestei boli.

De regula, boala apare predominant la femei, numarul cazurilor in randul acestora fiind de pana la 10 ori mai mare decat in randul barbatilor. Boala poate debuta de cele mai multe ori intre intervalul de varsta cuprins intre 30 si 50 de ani. Statisticile arata ca forma secundara a sindromului apare in 3 din 10 cazuri la bolnavii cu poliartrita, la 1 din 10 la cei cu lupus si la 1 bolnav dintr-o 100 de cazuri cu sclerodermie.

Etiologie



Anumiti factori genetici, poate chiar si hormonali (prezenta acestei boli in randul femeilor a fost pusa pe seama nivelului mare de hormoni sexuali, respectiv de estrogen). Cert e ca sistemul imunitar distruge glandele salivare si lacrimale, lucru demonstrabil usor prin punerea in evidenta a  hipergamaglobulinemiei si a numarului mare de autoanticorpi SS A si SS B.

Semne si simptome

In mod evident, semnele si simptomele sunt reprezentate de inabilitatea de a lacrima, respectiv de a umezi ochii, dar si de scaderea secretiei de saliva, lucru care duce la xeroftalmie. La unii bolnavi, vederea nu este clara, iar sensibilitatea foto creste substantial. Cel mai usor mod e a constata secretia scazuta a acestor glande este testul Schirmer, in speta plasarea unei hartii de filtru late de 50 de milimetri in sacul conjuctival. Daca in 5 minute, hartia nu se umezeste mai mult de 5 milimetri, se poate banui deja sindromul Sjogren.

De regula, pacientii sunt trimisi si la un medic oftalmolog, care sa observe eventualele leziuni in cornee, eventual si prezenta unei keratite filamentoase.

De asemenea, scaderea secretiei salivare implica deseori aparitia dificultatilor in inghitirea alimentelor, acesta fiind unul dintre rolurile fundamentale ale salivei. Bolnavii tind sa compense aceasta lipsa prin consumul de apa in timpul meselor. Un alt semn in tabloul clinic al sindromului Sjogren este tumefactia glandelor parotide (care, in mod normal, sunt cele mai mari glande salivare, eliberand saliva in cavitatea bucala prin ductul lui Stenens) la circa 6 din 10 cazuri. Pe fondul inflamatiei, glandele parotide cresc in dimensiuni si sunt deseori sensibile/dureroase la atingere.

Alte semne si simptome: simptomele caracteristice aceste boli pot favoriza aparitia epistaxului, aparitia bronsitelor si chiar a pneumoniilor. 4 din 10 bolnavi prezinta si probleme renale, respectiv nefrite interstitiale, eventual chiar si diabet zaharat de sorginte nefrogena.

Tabloul clinic mai poate cuprinde vasculita (la 2,5 cazuri din 10), poliartrita, fenomenul Raynaud (adica procese spasmotice ale vaselor de sange), neuropatii periferice, dispnee, pneumonie interstitial sau chiar pseudolimfoame.

Explorari paraclinice

La bolnavii de sindrom Sjogren, in urma explorarilor paraclinice se pot constata urmatoarele:
1) anemie normocroma;
2) leucopenie (scaderea limfocitelor circulante sub pragul de 4000/mm cub;
3) hipergamaglobulinemie policlonala;
4) prezenta autoanticorpilor SS-A si SS-B;
5) nivele mari de imunoglobuline la nivel salivar;
6) limfocite scazute in sangele de la extremitatile corpului;

Diagnostic si diagnostic diferential

Cea mai utila procedura de diagnostic este o biopsie de glande salivare de la nivelul buzei inferioare. Se poate recurge si la o sialografie, respectiv la o scintigrafie, insa in cazul in care se gasesc peste 50 de limfocite pe o suprafata de 4 milimetri patrati, diagnosticul este aproape sigur. Sialografia se va lasa la urma, intrucat este deseori dureroasa, insa are avantajul de a arata in mod clar, eventualele modificari la nivel tisular, in speta la nivelul canalelor de excretie a salivei.



Desi are simptome specifice, pana la stabilirea bolii, pe fisa de diagnostic diferential poate fi si sindromul limfocitozei inflitrative difuze, precum si un sindrom asemanator celui sicca, cauzat de conditii precum hiperlipoproteinemie de tip 4 si 5, hemocromatoza, amiloidoza, sarcoidoza etc.

Tratament

Fiind boala autoimuna, nu exista un tratament definitiv, insa pacientilor li se recomanda pastrarea unei igiene bucale foarte buna (pentru a preveni aparitia unor complicatii), cresterea aportului de apa, introducerea in dieta zilnica a unor alimente pastoase, eventual.

In manualul de medicina interna scris de Gherasim, se recomanda folosirea orala de tablete cu pilocarpina, bromhexin in doza de 48 de mg pe zi si, la nevoie, corticoterapie, dar numai la pacientii fara probleme renale sau pulmonare severe.

Distribuie acest articol!

Articole recente

Lasa un comentariu

© 2017 Medicina 101 – Boli, Simptome si Tratamente. Toate drepturile rezervate. Articolele de pe acest site au caracter informativ. Nu incercati sa va autodiagnosticati sau sa va tratati pe baza informatiilor citite, intrucat multe boli au simptome comune, dar tratamente diferite. Pentru orice problema medicala adresati-va doar cadrelor medicale specializate.. Statistici T5