Histerometrie – ce este si cum se face

Termenul de histerometrie este des intalnit in obstetrica-ginecologie. Este o procedura efectuata cu un instrument gradat in care se vizeaza obtinerea de informatii cu privire la dimeniunile si orientarea anatomica a uterului. Este o manevra destul de invaziva, care trebuie executata numai de catre personal calificat, antrenat pentru o astfel de procedura.

Indicatii:

1. hipotrofie uterina
2. boli care pot modifica dimensiunile uterului (de exemplu, in cancerele uterine sau la pacientele care prezinta fibroame uterine).
3. Atunci cand se doreste efectuarea unei alte proceduri in interiorul uterului, cum ar fi biopsia de endometru cu scopul preventiei/detectarii cancerului, efectuarea unui chiuretaj pentru intreruperea unei sarcini sau chiar plasarea unui dispozitiv intrauterin.

Valori normale in morfologia uterului



Pozitia normala a uterului in cavitatea pelvina este de anteversie flexie (adica uterul este inclinat in mod normal in fata, deasupra vezicii urinare) si o lungime de circa 7 centimetri in total in cele 2 compartimente ale sale: circa 3 centrimetri in colul uterin si circa 4-4,5 centimetri in corpul uterin).

Contraindicatii si riscuri

Histerometria nu se indica la femeile gravide si nici la cele suspecte ca ar fi gravide (motiv pentru care clinicianul trebuie sa intrebe pacienta daca exista sansa sa fie gravida sau chiar sa o puna sa faca un test de sarcina pentru siguranta). De asemenea, nu se indica la femeile cu infectii uterine recurente.

Pe lista de riscuri la efectuarea acestei proceduri, motiv pentru care trebuie efectuata de personal calificat, se afla eventualele complicatii infectioase, riscul ca uterul sa fie perforat sau intreruperea unei sarcini deja existente.

Bibliografie:
1. Obstetrica si Ginecologie, de Florin Stamatian. Volumul 3, paginile 466-467.

Distribuie acest articol!

Articole recente

Lasa un comentariu

© 2019 Medicina 101 – Boli, Simptome si Tratamente. Toate drepturile rezervate. Articolele de pe acest site au caracter informativ. Nu incercati sa va autodiagnosticati sau sa va tratati pe baza informatiilor citite, intrucat multe boli au simptome comune, dar tratamente diferite. Pentru orice problema medicala adresati-va doar cadrelor medicale specializate.. Statistici T5